Președintele și opoziția – îngrijorați de raportul MCV, coaliția de guvernare – optimistă

15 noiembrie 2017, 20:03

Președintele Klaus Iohannis avertizează, într-un comunicat, că, dacă executivul și parlamentul vor merge înainte cu modificarea legilor justiției, România va face pași înapoi în lupta împotriva corupției și funcționarea sistemului judiciar. Șeful statului împărtășește observațiile critice ale Comisiei Europene și revine cu promisiunea că va uza de toate atribuțiile sale constituționale pentru a asigura independența justiției și funcționarea statului de drept.

Președintele Klaus Iohannis atrage atenția că întregul efort făcut de România pentru întărirea reformelor în domeniul justiției și combaterea corupției poate fi periclitat de acțiunile unor oameni politici care refuză să accepte că datoria lor este să lucreze în slujba cetățenilor și nu a unor interese partizane sau de grup. Afectarea independenței sistemului judiciar și, în general, orice presiune sau încercare de a controla politic justiția, nu fac altceva decât să întoarcă România spre trecut – se arată în comunicatul președinției.

Și pentru reprezentanții opoziției Raportul reprezintă un test picat de executiv la capitolul justiție. Liberalii susțin că Parlamentului îi revine o mare responsabilitate și cer demisia lui Liviu Dragnea din funcția de președinte al Camerei Deputaților.

La PSD se vede însă partea plina a paharului. Sunt restanțe, dar s-au făcut și progrese, care sunt remarcate de Comisie.

În ciuda observațiilor critice, reprezentanții coaliției de guvernare se declară încrezatori că anul viitor Comisia va renunța la monitorizare.

Urmărește-ne pe Google News