Președintele SUA, Joe Biden, începe duminica viitoare o vizită în 3 state europene. Vizita include participarea la Summitul NATO de la Vilnius

Președintele SUA Joe Biden
Președintele SUA Joe Biden
2 iulie 2023, 17:32

Potrivit Casei Albe, președintele Joe Biden va călători mai întâi la Londra, unde va avea întâlniri cu Regele Charles al III-lea și cu premierul Rishi Sunak.

Scopul este „întărirea relației apropiate dintre națiunile noastre”, a transmis purtătoarea de cuvânt Karine Jean-Pierre.

Apoi, Biden se va îndrepta spre Vilnius, unde va participa, pe 11 și 12 iulie, la al 74-lea Summit NATO.

Pe 13 iulie, președintele SUA se va afla la Helsinki, în Finlanda, pentru un Summit al liderilor SUA-statele nordice.

Urmărește-ne pe Google News