Prefectul Capitalei, la Tema Zilei, despre scandalul gunoaielor și instituirea stării de alertă: Ca prestator, nu ai voie să oprești serviciul de salubrizare. Ancheta este în curs, aștept un răspuns de la Garda de Mediu

Prefectul Capitalei a declarat la Tema Zilei că, din punct de vedere legal, „nu e voie să oprești acest serviciu” – referindu-se la cel de strângere a deșeurilor. „Și un astfel de prestator, care are un monopol, nu este îndreptățit să oprească în niciun caz colectarea deșeurilor. Și această obligație este trecută în contract. Chiar dacă nu e plătit în totalitate, nu are voie să întrerupă sau să afecteze colectarea deșeurilor. El poate reduce frecvența celorlalte servicii – de exemplu, să curețe străzile, însă în niciun caz nu poate opri ridicarea gunoaie. Deci legea a fost încălcată, contractul a fost încălcat”, a declarat Alin Stoica. Prefectul a adăugat că nu se pronunță pe sumele aflate în discuție și că justiția este cea care le va clarifica.
Cât privește ancheta pe care o conduce pentru a decide sau nu instituirea stării de alertă, Alin Stoica a spus că „acest conflict trebuie în primul rând dezamorsat”, pentru că este „în interesul cetățeanului”.
„Trebuie cântărită bine decizia aceasta privind starea de alertă” – a spus prefectul, pentru că ea presupune să demonstrezi existența cauzei „este vorba despre eșecul serviciului public de salubrizare și vedem că acesta a fost discontinuu, că nu a funcționat cum trebuie” și efectul acestuia asupra populației, „trebuie să fie un efect acut, actual, asupra sănătății, în cazul nostru”.
El a explicat că de aceea a cerut informații de la mai multe organe îndreptățite să facă aceste verificări și le-a cerut să vină cu opinii, pentru că o astfel de decizie se poate lua după ce instituția prefectului se consultă cu astfel de autorități. „Consultarea aceasta este încă în curs, o parte din răspunsuri nu sunt încă concludente și aștept răspuns de la Garda de Mediu”, a continuat Alin Stoica. Până acum a primit răspuns de la DSP – „care nu a venit cu o astfel de concluzie, că ar exista un pericol real” – și de la Autoritatea pentru Mediu – care „a măsurat noxe, gaze sau alte substanțe nocive” și raportul arată că nu există niciun fel de depășiri. „Și atunci trebuie să vedem dacă Garda de Mediu a constatat ceva concret, având în vedere că aceste gunoaie sunt, în continuare, pe străzi, și ar putea să afecteze mediul sau sănătatea populației”.