”Premieră amară”. Presa braziliană, decepționată după egalul cu Elveția
„Înaintea aşteptării pe care propria selecţionată a creat-o prin recentele sale evoluţii, a fost decepţionantă prestaţia timp de 60 de minute”, a scris cotidianul „O Globo”.
Potrivit agenţiei braziliene de ştiri, selecţionata „Canarinha” a „jucat prost şi a făcut o a doua repriză slabă”, iar arbitrul mexican Cesar Arturo Ramos a fost „determinat” să nu consemneze faultul la Miranda la golul înscris de elveţieni (min. 50) prin Zuber.
Publicaţia Folha de Sao Paulo a calificat prestaţia echipei antrenate de Tite drept „stinsă”, în timp ce Estado de Sao Paulo a precizat că „debutul Braziliei la Cupa Mondială din Rusia a fost sub aşteptări”.
Brazilia, una dintre favoritele Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, a reuşit doar un rezultat de egalitate cu Elveţia 1-1 (1-0), duminică seara.
Philippe Coutinho (20) a marcat pentru cvintupla campioană mondială, însă Elveţia a egalat după pauză, prin Steven Zuber (50).
Următoarele meciuri vor fi pe 22 iunie, Brazilia – Costa Rica, la Sankt Petersburg (stadionul Sankt Petersburg), şi Serbia – Elveţia, la Kaliningrad (stadionul Kaliningrad).

