Premierul Ludovic Orban: Redeschiderea piețelor în interior va fi discutată joi în CNSU

Redeschiderea piețelor discutată în CNSU
Redeschiderea piețelor discutată în CNSU
2 decembrie 2020, 22:22

„Procedura legală e următoarea: se formulează propunerea în CNSU. Mâine va fi CNSU în care discutăm chestiunea redeschiderii piețelor”, a declarat Ludovic Orban, la România TV, preluat de Mediafax.

Premierul a precizat că sunt trei motive care au stat la baza deciziei de redeschidere a piețelor.

„Unu: suntem pe un trend descendent, nu mai există riscul major care exista. Doi: sunt convins că, după decizia de suspendare a activității piețelor, administratorii vor respecta normele de restricții sanitare, pe care le vom reevalua. Și trei: vine iarna și într-adevăr e frig deja. Într-un fel am și lăsat să se înteleagă într-o comunicare că măsura e temporară și normal, când vine frigul, dacă ne vor permite condițiile epidemiologice, vom lua măsurile de redeschidere a piețelor”, a mai spus premierul.

Urmărește-ne pe Google News