Premierul Viorica Dăncilă a fost primită în audienţă de Papa Francisc

11 mai 2018, 13:59

Şeful Executivului a mulțumit Sanctității Sale pentru atenția generoasă pe care a acordat-o mereu relațiilor cu România și a exprimat speranța că Sfântul Părinte va efectua o călătorie apostolică în România, conform unui comunicat al Guvernului.

Vaticanul nu a făcut nicio referire la vizita Papei Francisc în România, în comunicatul transmis cu privire la audiența premierului Viorica Dăncilă. Atunci când se va stabili, anunțul va fi făcut simultan de Statul Vatican și Președinția României. Este precizarea făcută pe Facebook de către purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Româno-Catolice din București, Francisc Doboș. El susține că nunțiul apostolic în România l-a rugat să comunice acest lucru presei, după ce premierul Dăncilă a declarat, într-un interviu, că Papa Francisc i-a spus că va veni în țară la începutul anului viitor.

În cursul audierii, a fost discutată și dorința de a spori prezența românească la Vatican printr-o serie de manifestări culturale, academice și religioase de înaltă ținută, având în vedere că anul acesta este unul special, în care se aniversează Centenarul creării statului român modern. Înaltul oficial român a mulțumit pentru punerea la dispoziție a Palatului Apostolic de la Castel Gandolfo pentru instalarea expoziției ”Comorile României la Vatican”.

Premierul Viorica Dăncilă a subliniat importanța aprofundării relațiilor dintre România și Vatican, inclusiv în contextul special al mandatului României la Președinția Consiliului UE, fapt ce va oferi posibilitatea transmiterii unui mesaj întregii Europe, având în vedere vocaţia ecumenică a țării noastre.

Discuțiile au evidențiat apropierea de poziții dintre România și Vatican legate de consolidarea proiectului european și centralitatea raportării la rădăcinile creștine ale acestuia.

Audiența a relevat, de asemenea, congruența de puncte de vedere dintre România și Sfântul Scaun privind o serie de teme de actualitate ale agendei internaționale, în special în domeniul protejării drepturilor omului și asigurării libertății religioase.

După primirea în audiență la Sanctitatea Sa Papa Francisc, premierul Viorica Dăncilă a oferit mai multe cadouri Suveranului Pontif, printre care un stilou personalizat – inscripţionat cu numele Papei Francisc – modelul Poenari Majestic Blackwood, confecţionat, manual, din lemn, în România, la atelierele din Suceava.

De asemenea, şeful Executivului a mai oferit Sanctităţii Sale seminţe de legume şi plante din soiuri tradiţionale româneşti şi un puiet de măr Florina, pe care Suveranul Pontif să le sădească în propria sa grădină din incinta Castelului Gandolfo, în care au fost sădite seminţe primite şi de la înalţi oficiali ai altor state.

Seminţele de legume şi plante dăruite de premierul Viorica Dăncilă au fost obținute la Stațiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău de inginerul şi preotul Costel Vânătorul: castravete amar Rodeo, castravete cu ţepi Tempus, ardei iute lung Decebal, tomate Buzău 1600, ceapă albă de Buzău, leuştean Topaz, busuioc violet Serafim.

La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a primit în dar de la Sanctitatea Sa Papa Francisc trei cărţi, o medalie din bronz oficială, dedicată celui de-al V-lea an al Pontificatului Sanctităţii Sale Papa Francisc şi o placă sculptată în bronz realizată de artistul Guido Veroi, exprimând un mesaj de pace, solidaritate şi justiţie socială.

Urmărește-ne pe Google News