Premierul Viorica Dăncilă a trimis Corpul de Control al premierului la Tarom

18 octombrie 2019, 10:28

„Am dispus de urgență efectuarea acestui control care să clarifice aspectele grave semnalate în mass-media. Este imperativ să fie stabilit adevărul și să ne asigurăm că au fost respectate prevederile legale. În cazul în care instituțiile abilitate vor constata încălcarea legii, cei vinovați trebuie sancționați”, a declarat, potrivit unui comunicat remis de premierul Viorica Dăncilă.

Acțiunea de control vizează activitatea din perioada 1 ianuarie 2019-prezent și are următoarele obiective:

1. Verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanță corporativă la nivelul TAROM SA.

2. Verificarea respectării prevederilor legale privind operarea aeronavelor din flota TAROM SA.

3.Verificarea modului de îndeplinire, de către Ministerul Transporturilor, a drepturilor și obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar la TAROM SA.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că potrivit unor reprezentanţi ai TAROM, directoarea companiei, Mădălina Mezei, a fost demisă deoarece ar fi refuzat să ţină la sol aeronavele în ziua moţiunii de cenzură, având în vedere că peste 20 de parlamentari urmau să vină din ţară la Bucureşti.

Ulterior, potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, Mădălina Mezei a confirmat această informaţie precizând, totodată, că i-ar fi spus ministrului că o astfel de decizie ar reprezenta un abuz.

Ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, a scris joi seara, într-o postare pe Facebook, că Mădălina Mezei ar fi trebuit să facă restructurarea companiei nu să încerce să facă anumite jocuri în favoarea unor grupuri din companie.

Consiliul de Administraţie al TAROM a constatat nerespectarea contractului de mandat de către Mădălina Mezei şi a hotărât, cu unanimitate de voturi, revocarea acesteia din funcţia de director general interimar, se arată într-un comunicat TAROM remis joi Agerpres.

Potrivit sursei citate, Mezei a întârziat procesul de modernizare a flotei de scurt curier şi nu a prezentat nicio informare cu privire la procesul de reducere a numărului total de posturi din companie.

 

Urmărește-ne pe Google News