Primăria Capitalei a dat startul curăţeniei de primăvară

8 martie 2017, 10:11

„Zona centrală a oraşului, unde vin cei mai mulţi turişti, arată foarte murdar şi foarte urât”, a spus edilul, care a anunţat o serie de măsuri de igienizare, ecologizare şi înfrumuseţare în Centrul Vechi al Capitalei.

„Am demarat în forţă acţiunea de curăţenie şi înfrumuseţare pe Calea Victoriei şi Bulevardul Magheru, de asemenea, în Centrul Istoric. Aceste zone arată deplorabil. Am început să luăm măsuri, am început să contactăm proprietarii clădirilor pentru a-i înştiinţa că au şi ei obligaţii legale, pentru a nu permite ca aceste clădiri – mai ales cele din zona centrală – să fie murdare, să aibă faţadele neîngrijite, să permită anumite desene, cu anumite caractere, care nu au ce căuta într-un oraş civilizat, cum este Capitala”, a spus Gabriela Firea.

Primarul general al Capitalei a mai anunţat că, în preajma Sărbătorilor Pascale, Calea Victoriei va deveni cale pietonală, cu terase şi scene pentru spectacole.

Urmărește-ne pe Google News