Primarul Capitalei, Gabriela Firea: Marţi şi miercuri, elevii din Bucureşti pot ajunge la şcoală până la ora 09:30
„Prin consultare cu Inspectoratul Şcolar General, s-a stabilit ca preluarea elevilor, mâine şi miercuri, să se facă până la ora 09:00-09:30 astfel încât să nu fie absenţe pentru prima oră. Din cauza ninsorii din Bucuresti traficul va fi îngreunat. Elevii pot să vină la şcoală fie începând cu ora 08:00 sau pot să ajungă până la ora 09:00-09:30. Cadrele vor fi inţelegătoare şi nu se vor pune absenţe pentru prima parte a zilei”, a declarat Gabriela Firea, la începutul comandamentului.
Gabriela Firea a anunţat încă de sâmbătă că şcolile ar urma să înceapă orele, marţi, de la ora 09:00. Măsura se va aplica însă şi miercuri în şcolile din Bucureşti.
Maşinile care blochează liniile RATB vor fi ridicate de către o platformă care se află la Administraţia Străzilor, a mai anunţat primarul general al Capitalei.
„Maşinile care blochează circulaţia în Capitală vor fi ridicate!„.

