Primarul din Bumbești-Pițic, Gorj, condamnat după ce a luat subvenții pentru o fermă de vaci care exista doar pe hârtie
23 aprilie 2021, 11:05
Magistrații Curții de Apel Craiova l-au condamnat la 2 ani și 3 luni de închisoare.
Primarul este acuzat că ar fi folosit documente și declarații false ca să obțină bani de la Uniunea Europeană.
Potrivit anchetatorilor, el a ajuns să primească subvenții pentru o fermă de vaci care exista doar pe hârtie.
În total, ar fi luat de la Uniunea Europeană 40 de mii de euro, bani pe care trebuie să-i returneze.

