Primul test al funcţionării coaliţiei în Parlament. Noua majoritate a decis rapid: Marcel Ciolacu – președintele Camerei Deputaților, Florin Cîțu – președintele Senatului
Mobilizarea a fost generală. Și la Camera Deputaților, și la Senat, parlamentarii au venit și au votat conform înțelegerii politice.
Pentru șefia Camerei Deputaților s-au înscris Marcel Ciolacu de la PSD și Cristina Prună de la USR. Noua coaliție a funcționat și procedura s-a derulat rapid.
Aproape la fel de ușor a fost și la Senat, după ce majoritatea PSD – PNL – UDMR a revocat-o pe Anca Dragu din a doua poziție în stat. Florin Cîțu este acum președinte la Senat.
Liberalii au invocat principiul „majoritatea decide, minoritatea se exprimă” în decizia de a o schimba pe Anca Dragu.
USR a acuzat un abuz de putere.
Florin Cîțu mai rămâne premier interimar încă două zile. Până la votarea noului guvern, Alina Gorghiu îi ține locul la șefia Senatului.

