Probleme importante de securitate și de politică externă ale Uniunii Europene – pe agenda reuniunilor de la București
Miniștrii de externe ai țărilor membre ale Uniunii Europene, dar și Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Federica Mogherini, au discutat la București dosarele fierbinți ale continentului și nu numai.
Pe agendă: relațiile Uniunii cu partenerii din est, inclusiv cu Republica Moldova.
Oficialii europeni au discutat despre viitorul apărării europene, mai ales despre Cooperarea Structurată Permanentă – o strategie adoptată recent prin care statele membre s-au angajat să coopereze mai strâns în domeniul apărării și securității și să majoreze periodic bugetele pentru apărare.
Discuțiile miniștrilor de externe din Uniunea Europeană vor continua vineri.
Țara noastră deține Președinția Consiliului Uniunii Europene până la sfârșitul lunii iunie.
TVR produce, în calitate de partener media oficial, toate evenimentele pe parcursul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

