Procurorii DNA Oradea au deschis dosar penal pentru doi directori din învățământul bihorean, pentru abuz în serviciu, fals și uz de fals
Astfel, conform unei informări a instituției, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de directorul Casei Corpului Didactic a județului Bihor și președinte al unei comisii de examinare. Aceasta este acuzată de săvârșirea infracțiunilor de instigare (sub forma participației improprii) la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Al doilea inculpat în dosar, este Cuc Ioan Sorin, director al Şcolii “Avram Iancu” din municipiul Oradea, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz serviciu abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în forma instigării.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe ce privind perioada 15 octombrie – 8 decembrie 2021, când la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Bihor s-a desfășurat concursul pentru ocuparea funcției de director al Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din municipiul Oradea, la care s-au înscris doi candidați, unul dintre ei fiind inculpatul Cuc Ioan Sorin, ce nu ar fi obținut o notă care să-i permită participarea și la proba interviului.
Procurorii susțin că Țigan Mioara, în calitatea menționată mai sus, ar fi falsificat o parte din lucrarea acestuia, reușind mărirea notei inițiale de la 5,60 la 7,00, iar Cuc Sorin s-a prezentat la proba interviului pe care a și câștigat-o.
Instigarea de care este acuzată directoarea, a survenit prin cererea către inspectorul școlar general al județului Bihor, care a emis, fără vinovăție, decizia de numire în funcția de director al Școlii Gimnaziale “Avram Iancu” Oradea a inculpatului Cuc Ioan Sorin.
”Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul DNA.

