Program de tratament după Covid la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. Povestea unui bărbat din Hunedoara, vindecat de coronavirus, dar cu plămânii încă afectați
La 57 de ani, Ștefan Danci a intrat în comă din cauza coronavirus. S-a infectat în luna mai şi nu-şi mai aminteşte mai nimic despre momentul internării pentru că boala a evoluat foarte rapid. A fost în stare gravă, la Terapie Intensivă, timp de aproape o lună. Și-a revenit dar a rămas cu probleme nebănuite la nivelul plămânilor. Are nevoie în continuare de aparat de oxigen.
Până să se fi îmbolnăvit de Covid, Ștefan Danci era un om activ și nu se știa bolnav. La spital însă a aflat că are şi diabet.
Potrivit studiilor medicale, mulți dintre cei infectați cu SARS CoV-2 pot rămâne cu sechele la nivelul plămânilor și au nevoie un amplu program de recuperare.
La finalul programului de recuperare, pacientul va fi din nou evaluat. Există şi o aplicaţie pentru telefonul mobil pe care un bolnav o poate folosi pentru a continua recuperarea şi acasă. O nouă evaluare se va face după alte trei luni. Totul pentru a ţine sub control şi elimina problemele respiratorii care rămân după tratarea Covid-19.