Proiect de lege prin care protestatarii sunt pedepsiţi cu închisoare. Tudor Ciuhodaru: Se referă exclusiv la manifestaţiile extremiste

3 martie 2017, 11:34

Acest proiect vine în contextul declaraţiilor făcute de purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, care spunea, la începutul acestei săptămâni, că protestele din Piaţa Victoriei au obstrucţionat activitatea Guvernului pentru că premierul a fost preocupat de această problemă spinoasă.

Tudor Ciuhodaru susţine că este nevoie de o astfel de reglementare în Codul Penal pentru că trebuie să împiedice acţiunile extremiste.

De altfel, deputatul PSD crede că este o manipulare în spaţiul public cu privire la acest proiect, despre care spune că a mai fost depus şi în mandatul trecut şi se „referă exclusiv la manifestaţiile extremiste şi separatiste care aduc atingere articolului 1 din Constituţia României, acolo unde se prevede foarte clar că suntem un stat suveran, unitar, independent şi indivizibil.”

Din punctul meu de vedere lucrurile se referă strict la cei care încalcă ordinea constituţională şi aduc atingere, prin manifestări extremiste, separatiste şi revizioniste a ceea ce înseamnă esenţa statului român. Orice încercare de a lega de altfel de evenimente acest proiect de lege nu este justificată. Acest proiect de lege l-am depus şi în mandatul trecut, acum nu am făcut decât precizările necesare, corecturile e tehnică legislativă pe care le-a cerut Consiliul Legislativ. În plus, vorbim despre completarea unui vid legislativ, a declarat într-o ediţie Specială, la TVR1, deputatul PSD, Tudor Ciuhodaru.

Elena Calistru, preşedintele Funky Citizens, atrage atenţia că acel articol 396 din noul Cod Penal are deja la alineatul 2 un articol similar cu cel propus în acest proiect de lege, cu singura diferenţă că dacă se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani.

Elena Calistru a subliniat, la TVR 1, că ar trebui să existe certitudinea că acest proiect de lege nu poate fi interpretat abuziv.

În replică, Tudor Ciuhodaru, spune că orice proiect de lege este perfectibil, pot să intervină proiecte de amendare pentru o mai bună reglementare. El a arătat că în ultima vreme a constatat că extremismul revine în actualitate.

Urmărește-ne pe Google News