Protest al profesorilor și părinților la Ministerul Educației
Părinții și dascălii din liceul Henri Coandă din Râmnicu Vâlcea cer ajutorul ministerului Educației. Consiliul local a decis închiderea unității școlare. Elevii ar urma să fie mutați la alte licee. Asociațiile de părinți cer discuții cu responsabilii din minister și din Guvern.
Potrivit reprezentanţilor Federaţiei „Spiru Haret„, acţiunea de protest urmăreşte „blocarea comasărilor abuzive de clase, grupe şi unităţi de învăţământ; respectarea prevederilor legale privind drepturile salariaţilor din învăţământ; dialog social real în educaţie; creşterea alocărilor bugetare pentru educaţie reflectate în special în costul standard per preşcolar /elev”, informează Agerpres.
Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” a anunţat luni că s-a retras luni din toate structurile de dialog social de la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale până la momentul în care instituţia „va înţelege că un dialog social real presupune transparenţă, comunicare, discuţii de pe poziţii de egalitate şi parteneriat”.