Protest pentru asfalt. Sute de șoferi au cerut reabilitarea DN 76, la 10 ani de la începerea lucrărilor

13 martie 2019, 12:37

Protestul pentru DN 76, care leagă Deva de Oradea, a avut loc în faţa Casei de Cultură din Ştei. Au participat şoferi din toată zona, nemulţumiţi de starea deplorabilă a drumului. Vor să atragă atenţia oficialilor care se ocupă de infrastructura rutieră din ţară.

DN 76 este de mai bine de un deceniu coșmarul șoferilor din Bihor. Până acum o porţiune de drum a fost reabilitată şi se circulă civilizat. Problema e însă tronsonul Lunca-Ioneşti, care străbate o zonă muntoasă. Lucrările au fost oprite de mai multă vreme. Recent, după o alunecare de teren, porţiunea respectivă a fost declarată zonă calamitată.

Protestul șoferilor pentru reabilitarea DN 76 a început încă din 2013. Localnicii au plantat atunci panseluţe în gropile din asfalt şi au participat la un marş auto pe drumul național.

Urmărește-ne pe Google News