Pugilistul Florian Munteanu va juca alături de Sylvester Stallone în „Creed 2”, continuarea celebrei serii „Rocky”

16 ianuarie 2018, 21:27

Acțiunea filmului Creed 2 se desfășoară în jurul personajului Ivan Drago Junior. Rolul va fi interpretat de cunoscutul luptător român Florian Munteanu, de 27 de ani.

Fost puglist, Munteanu a devenit ambasadatorul Superkombat la nivel global. Când au început preselecțiile, Sylvester Stallone i-a cerut managerului lui Munteanu, Eduard Irimia, un tânăr luptător de valoare. Acesta l-a recomandat pe Florian.

(w500) Pugilistul

Filmările pentru „Creed 2” vor începe în primăvara acestui an.

Sylvester Stallone, care îşi va relua rolul Rocky Balboa în acest film, a confirmat distribuţia noii producţii pe plaforma Instagram şi l-a felicitat pe sportiv: „Felicitări lui Florian Big Nasty Munteanu, pentru că a primit rolul fiului lui Ivan Drago. 27 de ani, 1.93 m si 111 kg de talent”.

Florian Munteanu nu este primul actor de origine română care primește un rol principal la Hollywood. Johnny Weissmüller, sportiv și actor american de origine română, a devenit celebru prin seria de filme Tarzan.

Și alți romani au pătruns în industria cinematografiei de peste ocean. Marcel Iureș a jucat, alături de Brad Pitt, Tom Cruise sau Bruce Willis,  iar Maia Morgenstern a avut rolul Fecioarei Maria din filmul „Patimile lui Iisus”, regizat de Mel Gibson. Un alt film care a avut succes a fost „Uriașul meu”, care l-a avut în rol principal pe Ghiță Mureșan.

Urmărește-ne pe Google News