Purtătorul de cuvânt al MAE la TVR INFO: A fost trimisă în regim de urgență o a doua echipă consulară mobilă din cadrul Unității de reacție rapidă pentru momentul în care cetățenii români vor reuși să tranziteze Rafah

1 noiembrie 2023, 10:48

O listă de persoane cu pașapoarte străine care pot părăsi Gaza prin Rafah a fost convenită între Israel și Egipt, iar ambasadele „relevante” au fost informate în avans, a declarat miercuri la prânz un oficial occidental pentru Reuters.

Pentru început, în cursul zilei de astăzi, la Rafah este permis tranzitul frontierei pentru funcționarii organizațiilor internaționale, pentru cazurile medicale și pentru cetățenii din statele cu comunități reduse în Fâșia Gaza.

MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, rămâne în strânsă legătură cu autoritățile israeliene și egiptene pentru evacuarea cetățenilor români și a familiilor acestora.

Important este că autoritățile egiptene și cele israeliene au dat asigurări autorităților române că punctul de frontieră va continua să fie deschis pentru evacuări și în următoarele zile.

Celula de Criză a Ministerului Afacerilor Externe, activată încă de la debutul crizei și care acționează în regim de permanență, 24/7, menține coordonarea cu alte state și organizații internaționale care întreprind demersuri similare pentru proprii cetățeni/funcționari.

De asemenea, a fost trimisă, în regim de urgență, o a doua echipă consulară mobilă din cadrul Unității de Reacție Rapidă a Celulei de Criză MAE, în vederea consolidării capacității de sprijin consular.

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice de la Cairo si Tel Aviv, este implicat activ în dialogul cu autoritățile și este pregătit să asigure condițiile necesare pentru evacuarea cât mai rapidă a cetățenilor români din Fâșia Gaza care au solicitat acest lucru pe lângă Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah.

 

 

Urmărește-ne pe Google News