Questo, aplicația care funcționează prin GPS, ghidul turistic ideal
Cei care nu și-au făcut program în acest sfârşit de săptămână, pot încerca să își redescopere oraşul, într-o manieră distractivă şi educativă.
Claudiu Petria a dezvoltat o aplicaţie, numită Questo, care înlocuieşte ghidul turistic.
Funcţionează prin GPS, arată principalele atracţii turistice din oraş şi dă utilizatorului informaţii despre acestea.
Aplicaţia are peste 100 de trasee, în 70 de oraşe din toată lumea.
Ca să fie cât mai interesante, acestea au fost făcute cu ajutorul localnicilor.
Ca să poată fi vizitate toate obiectivele turistice de pe traseu, utilizatorul trebuie să fie foarte atent la detalii.
Aplicaţia este gratuită, dar pentru un traseu va trebui plătit între 8 şi 15 euro.
Claudiu Petria spune că numărul persoanelor care au utilizat aplicaţia a crescut cu 20% în pandemie.
„Este distractivă, fiecare traseu e sub forma unei misiuni. Poţi să joci rolul unui personaj celebru, să rezolvi o enigmă. Am observat din iunie o creştere şi pe ţările care sunt din dah-Germania, Austria, Elveţia, acolo unde s-au ridicat mai repede restricţiile”, spune Claudiu Petria, fondator Questo.
Ana Maria Rus, corespondent Aleph News a explicat modul în care poate fi folosită aplicați.
„Descarci aplicaţia pe telefon, selectezi oraşul iar apoi îţi alegi un traseu. Eu am optat pentru Iaşul Romantic, un traseu de 4,7 km, o să dureze cam o oră şi jumătate până îl termin. Nu vreau să merg singură, vine cu mine Roxana, prietena mea. Mergem în faţa Palatului Culturii, unde trebuie să răspundem la o întrebare ca să putem continua traseul”, spune Ana-Maria Rus.
„Am făcut în Bucureşti două Questo în pandemie, a fost dificil de călătorit. Norocul este că nu trebuie să intri undeva, este construit în aşa fel încât locurile se pot vizita doar din afară, nu trebuie să intri, să te înghsui”, este de părere Teodora Florică, una dintre utilizatoarele aplicației.

