Raed Arafat: Maşinile de la Ambulanţă şi SMURD sunt vechi. Nu am reuşit să realizăm programul de dotare din motive birocratice

21 februarie 2017, 16:38

Vrancea, Covasna şi Tulcea sunt printre cele 7 judeţe unde serviciile de ambulanţă duc lipsă de medici.

Şi în Bistriţa este aceeaşi situaţie, chiar dacă pe hârtie deficitul nu există.

Serviciul de ambulanţă Bucureşti-Ilfov, care are 96 de medici, este un exemplu fericit. Dar chiar şi aici programul doctorilor este încărcat.

În perioadele de vârf, pacienţii care au nevoie de intervenţia medicilor de la ambulanţă trebuie să aştepte chiar şi câteva ore. Parcul auto este depăşit. Peste jumătate dintre ambulanţe au o vechime cuprinsă între 7 şi 10 ani.

Secretarul de stat Raed Arafat spune că birocraţia, şi nu lipsa banilor a blocat înnoirea parcului auto în ultimii 6 ani.

Raed Arafat: „La programul multianual de dotare, care a fost pe perioada 2011-2015, nu am reuşit să realizăm programul cum trebuie. Nu din lipsă de fonduri, ci doar pe motive birocratice. Persoane care au întârziat semnarea unor contracte, sau care n-au dorit să semneze un contract, sau care au întârziat un contract subsecvent. Motiv pentru care, în loc să avem acum maşini din 2015, 2014, 2013, majoritatea maşinilor pe care le avem acum la ambulanţă şi la SMURD sunt din anii 2008-2009„.

Statisticile arată că, la nivel naţional, ambulanţele au parcurs peste 100 de milioane de kilometri. Numai în Bucureşti şi Ilfov maşinile de intervenţie au străbătut mai bine de 6 milioane de kilometri.

Urmărește-ne pe Google News