Imagini emoționante cu un bărbat care le face cu mâna salvatorilor, după ce a stat 208 ore sub dărâmături. Mii de oameni au rămas în stradă după cutremure și există riscul apariției unor epidemii în Turcia și Siria

15 februarie 2023, 07:18

Un asemenea moment nu poate fi descris în cuvinte: un om în viață sub dărâmăturile din Hatai, le face cu mâna salvatorilor, după ce a stat acolo peste 208 ore.

Tot în Hatay a fost găsită în viață și o femeie care a stat sub ruinele locuinței sale. Sunt cazuri fericite, de supraviețuire aproape inexplicabilă după 8 zile sub dărâmături. Asta dă speranță tuturor, deși reprezentantul Națiunilor Unite a declarat că operațiunile de căutare se apropie de sfârșit.

Cutremurul i-a resetat viața lui Tulay Parlakgun, tot din Hatay. Tot ce i-a mai rămas încape într-un cărucior de supermarket. Are 38 de ani. Împreună cu cei doi fii ai săi trăiește pe stradă acum. Și-au amenajat un cort lângă ce a mai rămas din casa lor.

„Nu ne-am fi imaginat aşa ceva. De obicei ne uitam la televizor la dezastre similare. Nu ne-am închiputi că vom trece şi noi prin aşa ceva într-o zi.”

În Siria, situația este și mai dramatică, pentru că Bashar al Assad abia a autorizat deschiderea a încă două puncte de trecere din Turcia ca ajungă ajutoarele și în nordul rebel. Hamdan are 65 de ani și trăiește în Allepo. Casa lui a fost distrusă. Stă în școala de lângă el, care a rămas în picioare, dar e avariată, iar el nu are de nici unele.

Organizația Mondială a Sănătății se teme că există riscul apariției unor epidemii atât în Siria, cât și în Turcia.

Hans Kluge: „Ne temem de bolile care apar din cauza frigului, a lipsei de igienă, ne temem de bolile infecţioase care pot apărea şi care îi vor afecta în primul rând pe cei vulnerabili.”

Un ajutor pentru ambele țări a fost discutat și în Parlamentul European, unde eurodeputatii au ținut un minut de reculegere.

Urmărește-ne pe Google News