Record pe piața de pește de la Tokio. 10.000 de euro pentru un kilogram de ton
5 ianuarie 2019, 17:29
Clopotele au marcat deschiderea pieței la primele ore ale dimineții.
Un ton de 270 de kilograme a fost vândut cu echivalentul a 2,7 milioane de euro, mult peste așteptări și peste prețurile obținute în alți ani.
Sute de pești proaspeți și congelați au fost apoi adjudecați unul câte unul, într-un spectacol pe care doar initiații îl pot înțelege.
Prima licitație a anului la bursa de pește are o semnificație aparte pentru japonezi.
De data aceasta, a avut loc într-o piață nouă din Tokio.
Cea veche, închisă acum două luni, avea mai bine de 80 de ani.

