Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a deschis noua sesiune a parlamentului britanic

19 decembrie 2019, 17:26

Suverana a fost însoțită de prințul moștenitor, Charles. În discursul său, Regina a punctat elementele esențiale ale programului guvernului. Printre acestea, punerea în practică a Brexitului pe 31 ianuarie și negocierea unui acord comercial solid cu Uniunea Europeană, dar și reforma sistemului de servicii medicale.

Executivul vrea să crească bugetul sănătății cu 40 de miliarde de lire sterline. Boris Johnson și Partidul Conservator au obținut o majoritatea confortabilă în legislativ și un mandat puternic pentru a scoate Regatul Unit din Uniunea Europeană.

Discursul prin care se deschide oficial sesiunea parlamentară este scris de guvern și citit de Regină în cadrul unei ceremonii cu un ritual elaborat, respectat de secole.

Urmărește-ne pe Google News