Revoltă în fața spitalului din Râmnicu Vâlcea, după ce un copil diagnosticat cu laringită a intrat în comă. Rudele și zeci de locuitori îi acuză pe medici de malpraxis

12 ianuarie 2019, 18:01

Băiatul de numai un an a fost internat în urmă cu o săptămână în Secția de pediatrie a Spitalului de urgență din Râmnicu Valcea. Avea febră și medicii i-au pus diagnosticul de laringită acută. Nu i-au făcut analize și i-au administrat numai hidrocortizon, au povestit părinții.

În dimineața următoare, starea lui s-a agravat.

A fost transferat la București cu ambulanța, dar pe drum a intrat în stop cardio-respirator. După resuscitare, a rămas în comă profundă.

Părinții acuză medicii că nu și-au dat seama de gravitatea bolii și că au cerut târziu transferul în București.

Rudele susțin că, deși starea copilului s-a agravat la scurt timp după internare, abia a doua zi după-amiază spitalul a cerut ajutorul Centrului pentru situații de urgență.

La spital se face acum anchetă.

Sorina Pintea, ministrul Sănătății: „Abia la ora 14.00 au sunat la COSU. La 14.30 a fost acceptat transferul copilului, pacient critic, la spitalul Marie Curie. (…) Inspectorii DSP verifică aceste aspecte. Nu aş vrea şi nu pot să comentez posibilele acuzaţii de malpraxis”.

Nici reprezentanții spitalului din Râmnicu Vâlcea și nici cei ai Direcției de Sănătate Publică nu au vrut să dea detalii presei.

Cele aproape 100 de persoane care au protestat în fața spitalului au cerut transparență, dar și condiții mai bune pentru pacienți.

Băiețelul este acum internat la spitalul Marie Curie din Capitală, dar starea lui este foarte gravă. Părinții și bunicii mai speră într-o minune.

Urmărește-ne pe Google News