Român din Florida: Pare că nu se sfârşeşte niciodată. Uraganul Irma a ajuns în sud-estul SUA. Celulă de Criză MAE
Uraganul Irma a făcut trei victime. Un bărbat a murit în Florida Keys, în timp ce camioneta în care se afla a fost luată pe sus de rafalele de vânt s-a zdrobit de un copac.
După ce a provocat numeroase distrugeri în centrul și estul Cubei, uraganul Irma, la acel moment de categoria 3, a avansat din nou la categoria 4, iar viteza vântului este de 210 km/h a anunțat Centrul Național pentru Uragane (NHC) din SUA.
Lăsaţi tot şi plecaţi acum!, este îndemnul guvernatorului statului Florida, Rick Scott.
Peste 7 milioane de oameni au primit ordin de evacuare. Este cea mai mare evacuare în masă din istoria SUA și s-au format ambuteiaje uriaşe pe drumurile spre nord. Cei care au rămas să înfrunte urgia s-au pregătit cum au putut mai bine.
La Miami, mai mulţi copaci au fost scoşi din rădăcini şi străzile au fost inundate.
Creşterea nivelului mării, care ar putea atinge 4,5 metri în sud-estul Peninsulei Florida, ar putea provoca inundaţii însemnate în oraşele Naples, Fort Myers sau Marco Island.
Oraşul Tampa, cu 3 milioane de locuitori, nu mai fost lovit de un uragan din 1921. Irma însă este aşteptată să producă pagube.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a reamintit sâmbătă populației „enorma putere distructivă” a uraganului Irma și a cerut tuturor celor aflați pe traiectoria acestuia să urmeze instrucțiunile autorităților și să plece din calea furtunii.
Două milioane de locuințe și instituții din statul Florida au rămas fără electricitate, a anunțat pe Keys Energy Services. Este posibil ca remedierea avariilor să dureze câteva săptămâni.
Român din Florida: Pare că nu se sfârşeşte niciodată
Printre cei aflaţi în calea stihiilor dezlănţuite sunt şi 35 de mii de români. Unii dintre ei s-au baricadat în case. Cei care au rămas în locuinţe şi-au acoperit ferestrele cu panouri metalice. Obligatorii, de altfel după uraganul Andrew, din 1992. Oamenii au făcut provizii cu câteva zile în urmă. Acum, rafturile magazinelor sunt goale.
Român stabilit în Florida, Adrian Pelmuş: A fost noroc pentru că ochiul uragaului când te loveşte şi partea a doua durează ore întregi, pare că nu se sfârşeşte niciodată. Sunt ore întregi de vânt şi un şuier al vântului pe care nu îl auzi nici măcar pe cel mai înalt munte. Un vânt care îţi intră prin oase.
Român stabilit în Florida, Răzvan Gheorghe: În faţa casei deja au început să fie copaci smulşi. Acum sunt la etajul şase, am încercat să ies pe acoperiş, dar nu am curaj pentru că afară e un vânt teribil. Plouă foarte tare, bate vântul foarte tare. Vine în rafale.
Român stabilit în Florida, Sorin Roiban: Abia acum se îndreaptă spre Coasta de Sud a Floridei. Deocamdată, este foarte slab, puţin peste 100 km/h. Acolo unde deja a lovit uraganul, viteza vântului a fost de 200 km/h. Mai devreme au fost rafale de vânt şi ploaie puternică. Există un risc foarte mare de inundaţii pentru că Florida se află la nivelul oceanului. Zonele de litoral vor fi afectate în mod sigur.
MAE a activat celula de criză pentru cetățenii români afectați de uragan
MAE precizează că misiunile diplomatice continuă demersurile de identificare a tuturor cetățenilor români aflați în zona afectată de uraganul Irma. Prin intermediul Centrului de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate se menține permanent legătura cu membrii de familie ai acestora.
Cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară următoarelor misiuni diplomatice:
• Ambasada României la Washington: +1 (202) 332-2392, +1 (202) 332-2935, +1 (202) 332-4858, numărul de urgenţă +1 (202) 420-8350
• Ambasada României la Bogota +57 1 2566458; +57 1 2566719, numărul de urgenţă +57 316 8328615; +573164495197
• Ambasada Romaniei la Ciudad de Mexico +52 55 52 80 04 47 , numărul de urgență +52 55 38 83 30 72,
• Ambasada României la Londra: +44 20 76027328;+44 20 76029833; +44 20 76036694; +44 20 76025193; +44 20 7603 0572; +44 020 7602 2065, numărul de urgenţă +44 7738716335, pentru teritoriile dependente de Marea Britanie
• Ambasada României la Paris: +33 (0)1 47 05 29 66, +33 (0)1 47 05 27 55, +33 (0)1 45 50 39 97, +33 (0)1 47 05 10 40, numărul de urgenţă+33 (0) 68 07 13 729, pentru teritoriile dependente de Franţa
• Ambasada României la Haga +31 70 354 15 80, +31 70 322 86 12, +31 70 331 99 80, numărul de urgență +31 651 596 107, pentru teritoriile dependente de Regatul Ţărilor de Jos.
Apelurile sunt redirecționate automat, cu excepția numerelor de urgență, către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi sunt preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanență.
Irma a traversat Caraibele, urmează Jose
Cel puţin 25 de oameni au murit în insulele din Caraibe, după trecerea uraganului Irma. În Cuba, autorităţile au raportat distrugeri semnificative dar nu au spus că ar fi fost victime. În urmă vine uraganul Jose, de categoria 4, potrivit datelor transmise de Centrul Naţional American pentru Uragane (NHC).
Din punct de vedere statistic, septembrie este cea mai activă lună din sezonul uraganelor.
Puterea uraganelor este măsurată cu ajutorul scării Saffir-Simpson, care porneşte de la categoria 1 – cea mai slabă – şi ajunge până la categoria 5, dedicată uraganelor deosebit de distrugătoare.

