Români la paradă
Militarii români au fost printre primii care au defilat pe Bulevardul Champs-Élysées, cu ocazia ceremoniilor dedicate Zilei Naționale a Franței.
Cei 12 soldați români au mers în pas de defilare alături de alți colegi ai lor din țări membre NATO, care asigură securitatea flancului estic al Alianței.
De altfel, președintele Macron a postat pe Twitter chiar în timpul ceremoniei un mesaj prin care saluta trupele franceze care sunt prezente și în România.
La guerre a ressurgi sur notre continent. Nous nous sommes adaptés. En mer, notamment en Méditerranée orientale, dans les airs, notamment dans les pays baltes, et sur terre en Roumanie et en Estonie. Nos armées sont réactives, exemplaires et reconnues par nos Alliés. pic.twitter.com/9fnR0Bd1mw
— Emmanuel Macron (@EmmanuelMacron) July 14, 2022
Și președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj de felicitare tot pe Twitter.
Liberté, égalité, fraternité! Une devise qui résonne profondément dans le cœur et l’esprit des Roumains et qui définit notre voie européenne commune. Bonne Fête Nationale à la France et au peuple français ! @EmmanuelMacron #14Juillet
— Klaus Iohannis (@KlausIohannis) July 14, 2022
Președintele Franței a trecut în revistă trupele pregătite pentru defilare, la bordul unui vehicul militar, alături de șeful de Stat Major al armatei. Au urmat onorul și intonarea imnului Franței.
După aceste momente solemne, președintele francez a urcat în tribuna oficială, de unde a urmărit parada alături de alți oficiali francezi și de invitații străini.
Spectacolul a fost deschis de o fanfară a Brigadei bretone de marină.
Ziua de 14 Iulie marchează aniversarea asaltului asupra închisorii Bastilia, din Paris, în 1789, moment care a declanșat Revoluția franceză.

