Românii au cheltuit 40 de milioane de euro în vacanţa de Revelion
3 ianuarie 2017, 13:15
Patronatele din turism au calculat că peste 165 de mii de oameni au fost plecaţi de sărbători, cei mai mulţi în zonele rurale. 55.000 şi-au petrecut noaptea dintre ani la pensiuni.
Cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Braşov, Păltiniş şi zonele tradiţionale Bran-Moieciu, Maramureş şi Bucovina.
În străinătate au petrecut sărbătorile de iarnă aproape 10.000 de români, cu 20% mai mult decât anul trecut. Cei mai mulţi şi-au cumpărat pachete pentru destinaţii de schi în Austria, Franţa, Italia, Slovenia şi Bulgaria.

