Românii au votat cu mască și mănuși. Primele alegeri în vreme de pandemie

27 septembrie 2020, 19:35

Comuna Tunari, lângă București. La primul exercițiu electoral în plină pandemie, deși sunt binecunoscute regulile, sute de oameni stau ciorchine în fața a trei secții de votare, fără să conștientizeze pericolul la care se expun.

În mulțime, unii au renunțat inclusiv la mască. La numai câțiva kilometri distanță, în Capitală, abordarea este diferită.

Prima oprire a alegătorilor a fost la punctele de dezinfectare. La intrarea în unele școli, termoscannerele instalate la începutul anului școlar pentru elevi au fost de folos inclusiv acum.

Traseele au fost marcate astfel încât să se respecte distanța. Membrii comisiilor nu au atins absolut nimic, nici carțile de identitate, nici ștampilele și nici pixurile sau buletinele de vot.

Cei care au cerut în ultimul moment o urnă mobilă au fost refuzați.

Unii dintre cei care s-au putut deplasa la vot au îmbrăcat haine ca într-o zi de sărbătoare. Costum și cravată sau tradiționala ie.

Aceste alegeri vor rămâne cu siguranță în istorie drept acelea în care votanții s-au purtat… cu mănuși. Nu la figurat, ci la propriu, nu în raport cu viitorii primari, ci din cauza contextului pandemic în care ne aflăm. În orice democrație, însă, dreptul la vor reprezintă asul din mâneca oricărui cetățean cu drept de vot. Și e bine să fie unul exercitat.

Urmărește-ne pe Google News