Rusia a desfășurat între 15.000 și 25.000 de militari la granița cu Ucraina, potrivit unui diplomat american al OSCE

Soldați ruși
Soldați ruși
14 aprilie 2021, 15:20

Moscova ar trebui să invite reprezentanţi străini să viziteze aceste teritorii pentru a atenua tensiunile, a sugerat diplomatul american.

‘Potrivit informaţiilor obţinute din surse disponibile, Rusia are mai multe trupe staţionate la graniţa cu Ucraina acum decât în orice alt moment începând din 2014’, a afirmat Courtney Austrian cu prilejul unei reuniuni online.

‘Cerem încă o dată Rusiei să explice mărimea, structura şi scopul acestei activităţi’, a spus ea, menţionând că explicaţia exerciţiilor de teren nu este suficientă.

Masarea de trupe ruseşti la frontiera cu Ucraina alimentează îngrijorările privind o nouă acutizare a tensiunilor în regiune.

Moscova a anexat peninsula Crimeea după un referendum controversat în 2014. Guvernele occidentale consideră în continuare Crimeea drept parte a teritoriului ucrainean.

 

 

 

sursa agerpres

Urmărește-ne pe Google News