Rusia a lansat atacuri violente asupra regiunii Herson, în urma cărora au murit două persoane. Militarii ucraineni așteaptă sosirea armamentului din Occident. Zelenski: Vom face totul pentru eliberarea totală a centralei nucleare de la Zaporojie
Rusia a lansat atacuri violente asupra regiunii Herson, din sudul Ucrainei. Bombardamentele au provocat rănirea a cel puțin două persoane și distrugerea infrastructurii. Pe fondul acestor atacuri, președintele Volodimir Zelenski a reiterat poziția Kievului, potrivit căreia Ucraina merita să facă parte din NATO. Printre altele, liderul de la Kiev a subliniat cât de important rolul țării sale în protejarea Europei de șantajul nuclear rusesc.
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Vom face totul pentru a implementa primul punct al Formulei noastre de Pace – securitatea nucleară și radioactivă. Și pentru a asigura eliberarea totală a centralei nucleare de la Zaporojie de la ocupanții ruși, pentru a feri Ucraina și întreaga Europă de șantajul radioactiv rusesc.
Pe frontul din estul Ucrainei se duc lupte intense pentru alungarea forțelor de ocupație rusești. Militarii ucraineni așteaptă sosirea tancurilor americane și a altor tipuri de armament modern din Occident.
Soldat ucrainean: Ar fi mai bine dacă am avea arme străine, blindajul lor e mai bun, sunt mai eficiente. Prietenii mei care au fost instruiți pe tancuri Leopard și au participat la lupte, mi-au spus că tancurile T-72 care aparțin rușilor au fost distruse ca niște tigăi. Foarte rapid, este nevoie doar de un obuz sau două și nu mai rămâne nimic.
În acest timp, analiștii militari susțin că unul dintre cele mai vulnerabile locuri ale frontierei NATO, așa zisul coridor Suwalki, este acum mai sigur față de anul trecut. La începutul invaziei Ucrainei se credea că o ofensiva comună a armetelor Rusiei și din Belarus ar rupe legătura terestră dintre Lituania și Polonia, ceea ce ar fi pus în pericol ajutorul militar pentru statele baltice. Însă, NATO s-a mobilizat și a creat o prezență mai mare în regiune, așa că riscul unei invazii în coridorul Suwalki este acum redus.