Rusia a lansat un nou atac cu rachete în Ucraina. Sirene de raid aerian în mai multe regiuni, inclusiv la Kiev
ACTUALIZARE O nouă rachetă a ajuns pe teritoriul Republicii Moldova, după atacurile rusești de azi asupra Ucrainei. O patrulă a poliției de frontieră a descoperit o rachetă în apropierea orașului Briceni din Republica Moldova, anunță TVR Moldova. Obiectul exploziv a fost descoperit după valul intensificat a bombardamentelor rusești de astăzi de pe teritoriu Ucrainei.
ACTUALIZARE Energia a fost întreruptă în orașul Sumy după ultimele atacuri cu rachete rusești, potrivit furnizorului de energie din regiune. Guvernatorul regiunii Kiev a declarat că apărarea sa antiaeriană funcționează în zonă și le-a cerut locuitorilor să rămână în adăposturi. Au fost raportate întreruperi de curent și apă în Odesa după atacurile de acolo.
Jurnalistul de la The Guardian Julian Borger transmite că încă nu sunt informații despre un atac asupra orașului Kiev. Există însă temeri că acesta a fost un prim atac care are scopul de a anihila apărarea antiaeriană și de a oferi unui al doilea atac o șansă mai bună să-și atingă țintele. Printre acestea s-ar putea afla și rețeaua de energie, într-o zi care a început cu minime de -7 grade Celsius, notează publicația britanică.
ACTUALIZARE Două persoane au murit în regiunea Zaporojie în urma raidurilor rusești cu rachete, a anunțat un înalt oficial citat de Guardian. Potrivit acestuia, rachetele rusești au căzut asupra unor clădiri din regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, distrugând mai multe case și ucigând cel puțin două persoane.
Apărarea antiaeriană ucraineană a reușit să doboare unele dintre rachete, potrivit lui Julian Borger, de la Guardian.
Sirenele au răsunat în Capitală și în mare parte a Ucrainei în ceea ce oficialii au descris ca fiind cel mai recent val de atacuri cu rachete rusești, transmite Reuters.
„Rachetele au fost deja lansate”, a declarat Yuriy Ihnat, purtător de cuvânt al forțelor aeriene. Nu s-au anunțat deocamdată pagube sau victime.
Potrivit The Guardian, peste 100 de rachete au fost lansate de bombardiere rusești și, cel mai probabil, rachete Kalibr lansate de pe mare.
„Nu ignorați alarma!”, a transmis Andriy Yermak, șeful personalului prezidențial ucrainean.
The anticipated large scale Russian missile strike is on the way. Reportedly 104 missiles fired from 13 aircraft, plus possible strikes from sea-launched Kalibr missiles. Expected to reach Kyiv 2.15pm local.
— Julian Borger (@julianborger) December 5, 2022