Rusia: Depozit petrolier în flăcări la graniţa cu Ucraina
„Ard rezervoare cu produse petroliere în cartierul Surajski”, a declarat pe reţelele sociale guvernatorul, Aleksandr Bogomaz. „Echipe de pompieri şi salvatori sunt la faţa locului”, a adăugat el.
Guvernatorul nu a indicat ce ar fi putut provoca acest incendiu, dar a precizat că nu există informaţii în legătură cu victime.
Potrivit lui Bogomaz, incendiul afectează o suprafaţă de 1.800 m2 şi peste 80 de persoane încearcă să-l stingă.
Agenţia de presă de stat TASS, preluată de AFP, a raportat apoi, citând serviciile de urgenţă, că incendiul s-a extins pe o suprafaţă de 4.000 m2.
În octombrie, un depozit de petrol de lângă Belgorod, de asemenea la graniţa cu Ucraina, a fost bombardat de forţele ucrainene, precum şi o centrală electrică din aceeaşi localitate provocând o întrerupere majoră de curent.
Mai devreme în timpul nopţii, guvernatorul regiunii Kursk din Rusia – la sud de Briansk şi de asemenea la graniţa cu Ucraina – a anunţat că forţele ucrainene au lovit o centrală electrică, provocând întreruperi de curent electric, adaugă Reuters.

