Rusia nu plănuiește să-şi închidă ambasadele din Europa ca răspuns la măsurile „neprietenoase” ale Occidentului
„Acest lucru nu ne stă în tradiţie„, a declarat pentru RIA Aleksandr Gruşko.
„Astfel, considerăm că activitatea oficiilor de reprezentare diplomatică este importantă„, a adăugat acesta.
Ambasadorul Rusiei în Polonia a fost stropit luni cu o substanţă roşie de persoane care protestau împotriva războiului din Ucraina, la Cimitirul militarilor sovietici din Varşovia, unde mergea să depună o jerbă pentru a marca împlinirea a 77 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste în al doilea război mondial. Ulterior, Moscova a transmis Poloniei o notă „puternică de protest”.
„Autorităţilor poloneze le-a fost remis un puternic protest pentru că practic au conspirat cu bandiţi neonazişti„, a afirmat Ministerul de Externe rus, într-un comunicat citat de Reuters.
Ministerul de Externe polonez a calificat la rândul său incidentul drept „regretabil”, subliniind într-un comunicat că „diplomaţii se bucură de protecţie specială, indiferent de politicile urmate de guvernele pe care le reprezintă”.

