S-a deschis Salonul Auto de la Paris. Mașinile electrice și hibrid, atracțiile expoziției

18 octombrie 2022, 19:10

Franța își adaptează producția de mașini în concordanță cu noi tehnologii, mai puțin poluante și care protejează mediul. Obiectivul este de a produce peste două milioane de mașini electrice până în 2030, obiectiv care să facă din Franța o țară competitivă pe această piață.

Președintele Emmanuel Macron a anunțat că bonusul pentru achiziționarea unei mașini electrice de către cei cu venituri modeste va crește de la 6.000 la 7.000 de euro. Acest ajutor este valabil pentru achiziționarea unui vehicul electric de până la 47 de mii de euro.

EMMANUEL MACRON președintele Franței: Acum 5 ani, chiar vorbeam cu producătorii, 1 la sută din piaţa de vânzari era electrică. Astăzi e de 10 la sută, am înmulţit-o cu 10 în 5 ani.

Salonul de la Paris este o vitrină a industriei auto, aflată în fața unor noi provocări după criza generată de Covid-19, o vitrină cu modele adaptate tranziției energetice și rolului pe care automobilul îl va avea în tehnologia viitorului.

 

 

RELATARE DE LA MIHAELA ANTOCHE

Urmărește-ne pe Google News