Spania: 17 bebeluși s-au îmbolnăvit de așa-zisul „sindrom al omului-lup”, după ce au primit din greșeală medicamente împotriva căderii părului

29 august 2019, 20:39

Cel puțin 17 copii din regiunile spaniole Cantabria, Andaluzia și Valencia suferă acum de hipertricoză după ce au primit un tratament greșit care le-a provocat o creștere abundentă a părului pe tot corpul.

Copiii afectați, cu vârste sub 1 an, aveau nevoie de un medicament pentru aciditatea stomacală și au primit în schimb un tratament pentru stimularea creșterii părului. Medicamentul provenea de la o firmă din India, iar farmaciștii l-au folosit pentru prepararea unui sirop, care a fost administrat apoi de părinți.

Situația a fost depistată încă din luna iunie, când au fost descoperite primele anomalii în rândul pacienților. Farmaciștii nu știau că în recipienții de omeprazol se află de fapt minoxidil, o substanță folosită la tratarea căderii părului.

Numărul copiiilor care suferă din cauza acestei situații nu a mai crescut în ultima lună, iar administrația sanitară a retras toate pachetele de omeprazol produse de firma din India.

Urmărește-ne pe Google News