Sebastian Ghiță, filmat pe insula grecească Mykonos, la o petrecere cu manele
Ghiță a fost filmat pe o plajă celebră de pe Insula Mykonos, una dintre cele mai scumpe destinații turistice din Marea Egee.
Controversatul om de afaceri era înconjurat de prieteni și de membri ai familiei, iar din difuzoarele terasei răsunau manele.
Cu Ghiță era și fratele său, Alexandru, trimis şi el în judecată, anul trecut, pentru evaziune fiscală. Sebastian
Ghiță nu mai este urmărit internațional, însă nu vrea să revină în România unde este vizat în mai multe dosare de corupţie.
În decembrie 2016, după o întâlnire a Comisiei de Control a SRI din Parlament, Sebastian Ghiță a reușit să păcălească filajul și a fugit din țară. El era sub control judiciar și nu avea voie să treacă granița.
În aprilie 2017, a fost arestat la Belgrad, unde a prezentat acte false.
Autoritățile române nu l-au putut aduce la București, iar anul trecut Ghiță a declarat că a primit azil politic în Serbia.
În prezent, omul de afaceri este judecat într-un dosar în care mai este implicat un fost primar al orașului Ploiești, dar mai este vizat şi de alte 3 anchete penale. Am încercat fără succes să stăm de vorbă cu Sebastian Ghiță.

