Şedinţă de guvern. Desfiinţarea comisiilor de sănătate care aprobau medicamentele decontate şi a formularului 088 de la ANAF

12 ianuarie 2017, 14:53

Declaraţii premierul Sorin Grindeanu:

-aş dori să discutăm despre situaţiile de urgenţă.

– Ministrul de Interne, Carmen Dan: „Nu mai sunt persoane blocate din cauza zăpezii. Începând cu ora 13.00 nu mai există nicio autostradă şi nici un drum naţional blocate, se mai lucrează pe 37 de drumuri judeţene din 5 judeţe. Toate aeroporturile sunt deschise şi nicio cursă nu este anulată. Pe 4 linii de cale ferată sunt restricţii şi 18 trenuri au întârzieri de peste 60 de minute, avem şi 107 trenuri anulate. Toate porturile maritime sunt deschise, circulaţia prin punctele de trecere fluvială este închisă din cauza sloiurilor”.

– Ministrul Energiei, Toma Petcu, spune ce rezerve de conbustibil sunt, referindu-se la stocuri de cărbune şi de gaze. Vârful de consum a fost atins marţi seara, 9.600 de mW. Ministrul Petcu propune măsuri pentru asigurarea în condiţii bune în această perioadă. „Am cerut Corpului de Control verificarea pregătirii de iarnă în cele două complexe şi în Ministerul Energiei”

premierul Sorin Grindeanu: avem o HG pe sănătate care face dreptate şi desfiinţează acele comisii de sănătate care hotărau aprobarea mai multor dosare. „De la 1 martie putem intra pe prescripţia directă a medicamentelor”

-ministrul Transporturilor Răzvan Cuc anunţă că se vor da în folosinţă 15 km de autostradă

premierul anunţă eliminarea formularului 088: „Vă rog ca ANAF să funcţioneze foarte bine, astfel încât gradul de colectare să fie ridicat. Vă rog ca de mâine să aveţi discuţii cu fiecare minister, pe legea bugetului, astfel încât programul fiecărui minister şi programul nostru de guvernare să fie încadrate. În jur de 24-25 ianuarie să trimitem legea la Parlament”.

ministrul Finanţelor Viorel Ştefan: „S-au reluat plăţile pe programul online”.

Urmărește-ne pe Google News