“Semaforișoara”, un fenomen care se repetă. Câte 25 de semafoare în intersecții importante din Timișoara
13 septembrie 2023, 19:50
Zona Calea Bogdănești și Bulevardul Cetății s-au aflat în reabilitare timp de aproape doi ani. Liniile de tramvai au fost refăcute, carosabilul și trotuarele asfaltate.
Înainte de inaugurare, au fost montate și semafoarele. Nu mai puțin de 25 în fiecare zonă cu trecere de pietoni.
Primăria a fost darnică și în ceea ce privește traficul rutier.
Reprezentanții Primăriei recunosc că mai sunt locuri în oraș unde pot fi eliminate multe semafoare, însă susțin că în zonele menționate acestea sunt complet justificate.
În timpul administrației Robu, într-o singură intersecție cu sens giratoriu au fost amplasate nouă semafoare, care de la instalare au funcționat doar pe galben intermitent.

