Semnificația zilei | Ian Fleming, unul dintre cel mai bine vânduți scriitori

28 mai 2019, 07:36

Ian Fleming e unul dintre cel mai bine vânduți scriitori. Având în vedere că e cel care l-a creat pe James Bond și după titlurile lui, Goldeneye sau Casino Royal s-au făcut filme de uriaș succes financiar.

De unde i-o fi venit în cap numele de cod, 007 nu se știe. E posibil să fi fost luat de la Kipling care a scris o carte cu același nume, despre niște locomotive care vorbeau cu oamenii.

Cât despre Bond, asta e limpede. Bond înseamnă legătura atât în sens propriu cât și figurat.

Acuma problema stă așa. Fleming nu bate câmpii inventând aiurea bazaconii pe care nu le-a trăit. El însuși a fost agent secret în forțele navale britanice și a dus o viață destul de aventuroasă.

Sigur a avut o mașină mai puțin performantă cu cutie de viteze manuală și fără geamuri electrice. Și nici vreun casanova n-a fost.

A avut o singură soție.

În schimb se pare că bea în stil Churchill și fuma 70 de țigări pe zi. Asta i-o fi adus și moartea la numai 56 de ani.

Urmărește-ne pe Google News