Socrii prim-ministrului scoţian au reuşit să părăsească Fâşia Gaza. Humza Yousaf şi soţia sa îşi reiterează apelul pentru un „armistiţiu imediat”

Nadia El Nakla sotia prim ministrului scotian
Nadia El Nakla sotia prim ministrului scotian
3 noiembrie 2023, 16:49

„Suntem absolut încântaţi să confirmăm că părinţii Nadiei au putut părăsi Gaza prin punctul de trecere de la Rafah în această dimineaţă”, au anunţat într-un comunicat şeful guvernului scoţian şi soţia sa Nadia El-Nakla, de origine palestiniană.

Părinţii Nadiei El-Nakla, care locuiesc în Scoţia, se aflau în vizită în Gaza pentru a o vedea pe bunica sa paternă în vârstă de 92 de ani atunci când mişcarea Hamas şi-a lansat ofensiva împotriva Israelului.

Humza Yousaf a anunţat înainte de aceasta că alţi membri ai familiei se află în continuare în regiune.

Începând din 7 octombrie, conflictul a făcut cel puţin 1.400 de morţi în Israel, majoritatea civili, şi peste 240 de persoane au fost luate ostatice, potrivit autorităţilor.

În Fâşia Gaza, peste 9.000 de persoane, dintre care 3.826 de copii, au fost ucise în bombardamentele israeliene, potrivit bilanţului de vineri al Hamas.

„Ultimele patru săptămâni au fost un coşmar pentru familia noastră”, au subliniat prim-ministrul scoţian şi soţia sa, exprimându-şi recunoştinţa şi mulţumirile faţă de toţi cei care au ajutat cuplul şi au adresat mesaje de susţinere.

„Chiar dacă avem un profund sentiment personal de uşurare, avem inima sfâşiată în faţa suferinţelor continui ale poporului din Gaza” şi „vom continua să ne ridicăm vocile pentru a opri masacrul şi suferinţele poporului nevinovat din Gaza”, au adăugat ei.

Prim-ministrul scoţian şi soţia sa îşi reiterează apelul pentru un „armistiţiu imediat”, „deschiderea unui coridor umanitar pentru ca un ajutor important, care să includă şi carburant, să poată ajunge la o populaţie ce este supusă unei pedepse colective de prea multă vreme” şi pentru „eliberarea tuturor ostaticilor”.

La mijlocul lui octombrie, Humza Yousaf a publicat un video înregistrat de soacra sa din Gaza, unde în care deplângea în lacrimi apelul Israelului de a evacua locuitorii din nordul teritoriului.

Urmărește-ne pe Google News