Spitalele unde sunt tratate cazurile Covid sunt aproape goale. La altele, pacienții așteaptă la coadă pentru consultații
La Spitalul CFR din Târgu Jiu aşteptarea în faţa cabinetelor este grea pentru unii bolnavi, iar păstrarea distanţei pentru protecţie este aproape imposibil de respectat.
Aceasta este atmosfera aproape în fiecare dimineață, în fața Spitalului CFR din Drobeta-Turnu-Severin. O unitate sanitară mică, unde înainte de pandemia de coronavirus nu erau tratați prea mulți pacienți. Acum, este asaltată de o mulțime de bolnavi, cu diferite afecțiuni, cu trimitere către acest spital.
Alți pacienți, aceleași probleme legate de timpul mare de așteptare. Printre ei, un domn care are nevoie de un consult la chirurgie, dar și un bărbat din Orșova, care nu are unde să-și trateze suferința, după ce spitalul din oraș a fost declarat spital suport Covid.
Reprezentanții unității sanitare recunosc că se confruntă cu multe solicitări în această perioadă, iar oamenii sunt nevoiți să aștepte mai mult.
Două spitale din Mehedinți, cel din Orșova și din Baia de Aramă, au fost transformate în spitale suport Covid. Pacienții care se tratau acolo au fost îndrumați către unități sanitare din Drobeta-Turnu-Severin.

