“Strada nu e scumiera ta!”. Mai mulți voluntari au strâns mucuri de țigară de pe un bulevard din Capitală
Mucurile au fost strânse de pe aproximativ 200 de metri de pe un bulevard din Capitală, pe un singur sens. Totul a pornit de la ideea a doi bucureșteni satui să vadă cum șoferii sau pietonii aruncă mucurile de țigară pe jos. Şi au construit o comunitate care a ajuns în doar două săptămâni la peste 5500 de urmăritori și posibili voluntari.
„Cui nu-i place sa traiasca într-un oraș curat? Să ridice o mâna sus”. Este mesajul postat pe o pagină de socializare, care, în acest weekend, a adunat câteva zeci de voluntari de toate vârstele. Cu toţii au adresat trecătorilor o invitație la curățenie.
Legislația din România prevede amenzi chiar și de 2000 de lei pentru cei care aruncă mucurile de țigară pe stradă la voia întâmplării, însă majoritatea fumătorilor nu ține cont de acest lucru. Nici autoritățile nu se grăbesc să taie chitanțe.
Potrivit statisticior, chiștocul de țigară se află pe locul doi în topul celor mai poluante articole de unică folosință.

