Strategie controversată. Puterea vrea un program obligatoriu pentru toate guvernele, până în 2040

23 aprilie 2018, 21:47

„Dacă  vom reuși să impunem acest efort de accelerare a economiei și societății, în 2040 vom putea vorbi despre o Românie mult diferită față de România de azi. Vom fi a opta economie a Uniunii Europene, vom fi lider regional în Europa de Sud-Est.”  Așa zugrăvea Liviu Dragnea, la Congresul PSD, efectele Strategiei „România 2040”.

Programul va fi făcut de o comisie pe care el însuși o va conduce și din care ar urma să facă parte reprezentanți ai partidelor, guvernului, președinției, dar și din mediul academic și universitar, toți desemnaţi de conducerea comisiei.

Ar urma să se stabilească obiectivele țării pe termen lung şi măsurile aferente. Din momentul aprobării, acestea vor deveni obligatorii pentru toate guvernele ce vor urma până în 2040. Liberalii somează guvernul să renunțe la proiect.

Potrivit proiectului, strategia ar urma să fie actualizată o dată la trei ani. După ce va fi votat de Parlament, proiectul va fi trimis la promulgare, la președintele României.

Urmărește-ne pe Google News