Studenţii şi guvernanţii nu s-au înţeles în privinţa limitării călătoriilor CFR. Bursele vor fi însă plătite şi pe timpul vacanţelor
Două ore şi jumătate au discutat reprezentanţii studenţilor cu premierul şi miniştrii, dar tot n-au ajuns la o concluzie. Tinerii nu sunt dispuşi să negocieze o gratuitate obţinută de la aceeaşi coaliţie de guvernare, dar nici ministrul Finanţelor nu se lasă convins.
Înaintea discuţiilor, ministrul Finanţelor a invocat un proiect al ministerului Educației privind creditarea studenților, fără a da detalii despre condiții.
După declarațiile ministrului Finanțelor privind o posibilă condiționare a studenților de a rămână în țară după absolvire, Viorica Dăncilă a precizat că așa ceva nu este posibil.
Șeful guvernului le-a propus studenților să-și aleagă un reprezentant care să devină consilier la guvern și așteaptă un răspuns de la ei.
”Apreciem inițiativa reprezentanților guvernului de a organiza această consultare și considerăm că acest demers ne apropie de normalitate. În cadrul acestei întâlniri s-au prezentat argumente solide care să susțină importanța menținerii acestor măsuri favorabile studenților și vom milita în continuare pentru ca vocea studenților să fie auzită, iar drepturile noastre să rămână neatinse. După discuția de astăzi, sperăm că factorii decidenți au înțeles mai bine contextul și facem apel ca aceștia să acționeze în consecință!” – George UZUN Președintele Uniunii Studenților din România.
Alte discuții abordate au fost: crearea oportunităților astfel încât să fie combătută plecarea tinerilor din țară, creșterea cuantumului de masă din cadrul taberelor studențești, informatizarea procesului de achiziționare a titlurilor de călătorie la tren în cazul studenților, îmbunătățirea activității Societăților Antreprenoriale Studențești astfel încât acestea să constituie un adevărat sprijin pentru viitorii antreprenori.

