SUA | Cele mai multe cazuri de gripă din ultimul deceniu
Abia a venit frigul și deja aproape 80 de mii de americani sunt spitalizați cu gripă. Asta în condițiile în care în ultima lună s-au înregistrat 8,7 milioane de îmbolnăviri, a anunțat Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. 4.500 de oameni au murit, majoritatea persoane în vârstă și care aveau și alte probleme de sănătate. Sunt însă și 14 decese în rândul copiilor.
Această așa-numită oboseală de vaccinuri, după imunizările repetate anti-covid, riscă să producă situații incontrolabile afirmă medicii. Doar în luna noiembrie cazurile de gripă în SUA au ajuns la un nivel aproape 17 la sută de mii de locuitori, de aproape zece ori mai multe comparativ cu media ultimului deceniu în aceeași perioadă.
Spitalele americane sunt ocupate în proporție de 80%, iar medicii se tem că în acest ritm vor ajunge foarte curând să fie pline. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor recomandă cetățenilor să se vaccineze și să poarte masca de protecție în transportul public și în spațiile aglomerate.

