SUA: Dezastru în cinci state, după trecerea mai multor tornade. Sunt peste 80 de morți, iar o localitate din Kentucky a fost rasă de pe suprafața pământului

12 decembrie 2021, 14:43

Localitatea Mayfield din Kentucky a fost practic rasă de pe suprafața pământului. Puține dintre casele celor aproape 11 mii de locuitori mai pot fi recunoscute. Janet are 66 de ani și a supraviețuit tornadei, dar viață ei a fost din nou redusă la zero.

Janet Kimp, supravieţuitoare a tornadei: „În 2007, casa mea a ars complet. Am reconstruit. Apoi, soţul meu a murit în 2009 şi a trebuit să declar falimentul pentru că am pierdut tot. Iar acum am pierdut totul încă o dată.”

Tot în Mayfield era până ieri și o fabrică de lumânări care a fost făcută una cu pământul de uriașa furtună. Acolo au fost cele mai mari piederi de vieți omenești și primul loc vizitat de guvernatorul statului Kentucky.

Autoritățile estimează că numărul morților doar în Kentucky va depăși suta în următoarele ore. Este cea mai mare tornadă care a lovit vreodată statul Kentucky, și chiar din istoria SUA, iar distrugerile se întind pe aproape 400 de km. Președintele Biden a vorbit despre o tragedie inimaginabilă și a promis ajutor: Am aprobat declaraţia de urgenţă solicitată acum câteva ore de guvernatorul Beshear din Kentucky.

Aceasta va grăbi deblocarea ajutorului federal pentru Kentucky, acum când este cea mai mare nevoie.

Sunt pregătit să fac acelşi lucru pentru guvernatorii celorlalte state.

Alte 5 state americane, Tennessee, Arkansas, Missouri, Mississippi și Illinois, au fost lovite vineri noapte de fenomene extreme care au provocat distrugeri și cel puțin 12 oameni au murit. Jumătate erau angajați la un depozit Amazon din Illinois aflați la muncă în tura de noapte când clădirea s-a prăbușit parțial. În total, au fost peste 20 de tornade formate într-o singură noapte și care au devastat centrul Statelor Unite.

Urmărește-ne pe Google News