Suedia a întărit legislația privind combaterea terorismului. Militari din Suedia și Finlanda participă la exercițiile navale desfășurate de 14 țări NATO în regiunea Mării Baltice

13 iunie 2022, 21:31

Suedia și Finlanda solicită garanții de securitate din partea aliaților înainte de aderarea la NATO, un proces de mai multe luni, pe care Ankara riscă să-l prelungească.

Turcia susține, între altele, că cele 2 țări adăpostesc persoane care au legătură cu PKK.

Secretarul general al NATO spune că Suedia a făcut pași pentru găsirea unei soluții, înăsprind legislația împotriva terorismului.

În absența unor garanţii de securitate, Suedia și Finlanda au cerut o prezență militară americană întărită în Marea Baltică și în nordul Europei.

Marea Britanie a încheiat acorduri de securitate cu cele două țări.

Jens Stoltenberg, secretar general al NATO:Lucrăm din greu și activ la aceste probleme în strânsă consultare cu Stockholm, cu Helsinki și, bineînțeles, cu aliatul nostru NATO, Turcia. Și în acest context, aceste semnale din Suedia sunt importante pentru problemele legate de terorism și de exporturile de arme„.

Între timp, militari din Suedia și Finlanda participă la exercițiile navale desfășurate de 14 țări NATO în regiunea Mării Baltice.

Forțele Alianței au efectuat exerciții de apărare aeriană cu foc real în Polonia, pentru a testa gradul de răspuns la atacuri cu avioane, drone și rachete.

Pascal Delerce, general, adjunct la Comandamentul aerian al NATO:În urma crizei actuale din Ucraina și a invaziei ruse, a existat, aș spune, o utilizare sporită a rachetelor, a luptătorilor, a dronelor la granița, aproape de granița cu teritoriile NATO„.

Și grupuri navale tactice ale flotei ruse au desfășurat manevre militare în regiunea Mării Baltice, cu zeci de nave, avioane și elicoptere.

Zona a redevenit fierbinte după ce, luna trecută, Suedia și Finlanda au precizat oficial că vor să adere la NATO.

Urmărește-ne pe Google News