Summitul de pace de la Cairo s-a încheiat fără o declarație comună
22 octombrie 2023, 10:11
Autorităţile israeliene au criticat faptul că participanţii nu au transmis o condamnare directă a grupării islamiste palestiniene Hamas, care a comis atrocităţi îngrozitoare.
Israelul va face ceea ce are de făcut şi speră ca lupta sa îndreptăţită să fie recunoscută de comunitatea internaţionala. Este poziția oficială a Isarelului care nu a fost prezent la reuniune.
În absenţa consensului, liderii care au luat cuvântul la summitul de la Cairo au exprimat câteva idei cheie: coexistenţa a două state este singură soluție pentru încheierea acestui conflict, vieţile civililor trebuie să fie protejate peste tot şi trebuie create condiţii astfel încât ajutorul umanitar să între şi să ajungă la civilii din Fâşia Gaza.

