accident auto
Apar primele concluzii după accidentul rutier cumplit de acum două săptămâni, produs în comuna Lămăşeni din Suceava.
Despăgubire record. O tânără ar urma să primească 1,5 mil de euro, după un accident rutier. A rămas cu sechele grave și a pierdut sarcina
Despăgubire record decisă de judecători pentru victima unui accident rutier. 1,5 milioane de euro ar trebui să primească o tânără din Cristian, județul Brașov, care a fost lovită acum 2 ani pe o trecere de pietoni. Femeia era însărcinată în luna a opta. A pierdut copilul și, de atunci, se află în stare vegetativă. Laura Budișan are detalii.
Familia unui preot, distrusă în accidentul din Suceava: patru morți și patru răniți
Soţia preotului decedat în accidentul rutier de sâmbătă, din Suceava, şi unul dintre copiii lor sunt în stare extrem de gravă. Plecaseră cu toţii spre sărbătoarea de la Iaşi, 8 persoane în total, îndemnaţi de un vis. Maşina în care se aflau a fost lovită de un autoturism care a venit de pe contrasens, cu viteză. Patru adulţi au murit pe loc. În scurt timp, unul dintre copiii părintelui s-a stins.
Patru adulți și un copil au murit într-un accident rutier, pe DN2E, între Fălticeni și Gura Humorului. Plan roșu de intervenție
Accident cumplit în judeţul Suceava: patru adulţi și un copil au murit, după ce două maşini s-au tamponat violent. Mai sunt trei copii răniţi şi încă un adult. La locul accidentului, Cornu Luncii, în apropiere de Fălticeni, imaginile sunt şocante. Detalii de la corespondentul TVR Iulian Cazacu.
Membrii trupei DJ Project au ajuns la spital după ce un TIR s-a răsturnat peste mașina lor
Membrii cunoscutei trupe DJ Project au ajuns la spital, după ce un tir încărcat cu paleți s-a răsturnat peste mașina lor. Accidentul a avut loc pe drumul dintre Pitești și Râmnicu Vâlcea.
Încăierare la Constanța, după ce o tânără a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni
A fost scandal pe un bulevard intens circulat din Constanţa, după ce o tânără a fost accidentată pe trecerea de pietoni. În timp ce primea îngrijiri medicale, zeci de persoane s-au luat la ceartă şi apoi la bătaie, sub privirile poliţiştilor şi ale trecătorilor.
Daune RCA pentru traumele psihice. Prin noua lege, psihologii sunt implicați în evaluarea stării victimelor
Victimele accidentelor rutiere vor primi despăgubiri şi pentru traumele psihice. Noua lege RCA le face dreptate celor care rămân cu sechele şi după ani de zile de la accident. Experţii în traume spun că e primul act normativ care face clar diferenţa între integritatea fizică şi cea psihică.
A intrat cu mașina în stâlp după ce a vrut să sperie un grup de prostituate. Femeile au sărit să acorde primul ajutor
O glumă neinspirată s-a terminat la spital pentru 4 tineri din Timişoara. Unul dintre ei, aflat la volan, a încercat să sperie mai multe prostituate aflate pe o arteră din oraş. Dar tânărul a ajuns cu maşina într-un stâlp. Imaginile filmate de un martor au fost postate pe internet.
O femeie rănită în accidentul de microbuz din Teleorman a murit la spital
O femeie internată în stare gravă la Spitalul Floreasca din Bucureşti, în urma accidentului rutier din Teleorman, s-a stins vineri după-amiază. Este al doilea deces înregistrat în acest caz.

